BINE AI VENIT ÎN LUMEA
MAGICĂ A RAZELOR VINDECĂTOARE!
„Omul
este vindecător pentru om!”
Horațiu Flaviu Baciu
Chiar
dacă se află bine ascunsă în cele mai adânci și îndepărtate unghere ale ființei
tale, trăiești din timp în timp momente în care conștiința îți spune cu toată
convingerea că deții formula vindecării și că o poți folosi oricând spre binele
tău superior sau al celor dragi ție.
Să
nu crezi că este vorba despre vreo rețetă unică sau vreo formulă matematică pe
care să o aplici în funcție de situațiile diverse care pot apărea, după cum nu
se prezintă nici sub forma vreunei chei de acces către abatajele cele mai
adânci ale subconștientului tău. În nici un caz nu este vorba despre vreo
formulă aidoma celor rostite de către vrăjitorii din vechime. Nu este nimic din
toate acestea.
Totuși,
formula vindecării există și se află în tine, în mine, în fiecare dintre noi
toți. Acest statut de „vindecător”
este prezent în permanență și poate fi activat, în diferite momente și situații
de viață, dacă îți dorești cu tărie acest lucru.
Este simplu să faci asta, nu
necesită eforturi fizice sau mentale fantastice și odată ce ai înțeles cum se
întâmplă, ești pregătit în orice situație să te pui în slujba energiei razelor
vindecătoare și să o folosești spre binele tău cel mai înalt sau al persoanelor
dragi ție.
Experiența
terapeutică dobândită
până acum, m-a făcut să înțeleg într-o suficientă măsură, modul în care
reacționează corpul uman atunci când este determinat să se conecteze la sursa
de energie universală. Când ești terapeut de medicină energetică manuală, în
slujba razelor magice vindecătoare, îl atingi cu finețe, cu palmele, pe omul
care-ți cere ajutor și te afli împreună cu acesta într-un anumit fel de „dans al energiilor cosmice”.
Se crează în decurs de câteva minute, acea rezonanță perfectă, menită să te
proiecteze cu blândețe, atât pe tine cât și pe pacient, într-un spațiu și un
timp nedefinit. Trăiești în conștiința faptului că ședința de terapie se va
derula perfect, că tot arsenalul terapeutic de care este nevoie va fi implicat
în procesul vindecării. Este un sentiment unic, un sentiment înălțător, plin de
pace și recunoștință, care îți oferă încredere, dincolo de rațiune, în faptul
că nimic nefiresc nu se poate întâmpla și că, prin armonia care s-a creat între
vibrația ta, a pacientului și vibrația acelui spațiu nedefinit, cosmic, ai
reușit să „suspenzi
timpul”. În această înșiruire de „clipe
suspendate” se produce transformarea. Acum începe cu adevărat vindecarea, iar
tu, în noua ta calitate de terapeut al razelor magice vindecătoare, trăiești
bucuria de a fi fost primit în spațiul energetic universal, spațiu în care te
simți în largul tău, unde ai posibilitatea unică de a redeveni vindecătorul care
ai fost menit să fii.
Oricât
de surprinzător ar părea, în fiecare dintre noi zace latent această capacitate
de a atrage și a modela razele magice vindecătoare și de a le transmite, cu
toate beneficiile pe care le comportă, spre ființele și persoanele dragi sau
chiar spre situațiile de viață pe care le dorim vindecate.
Deși
este diferită de la un om la altul, prin modul în care se manifestă în procesul
vindecării, activarea razelor vindecătoare se produce datorită acelorași
factori: scânteia divină din noi, imaginația, intenția noastră mentală și
iubirea față de aproapele nostru.
Dacă
vrei să ai acum imaginea razelor vindecătoare, atunci adu-ți în fața ochilor
minții imaginea valurilor mării, ale unui lac sau ale unui râu, unduindu-se și
sclipind aurii, în plin soare strălucitor, în timp ce se aștern pașnic la mal.
Mii de raze mici de lumină se joacă și țâșnesc din această țesătură perfectă,
creată de valuri în mișcarea lor ondulatorie. Ai acum atât imaginea metaforică
a razelor, cât și imaginea pânzei de raze de lumină, pânză creată din aceste
raze magice vindecătoare.
Te-ai
gândit vreodată ce se află dincolo de aerul pe care îl dai la o parte cu
mâinile? Rațiunea însoțită de cele cinci simțuri bine înrădăcinate îți va spune
că nu este și nu poate fi nimic altceva decât aer. Totuși, când despicăm
atmosfera într-un anumit fel, dincolo de cortina de aer se lasă o perdea de
energie pură, universală, iar în palme se aștern cu iubire razele magice
vindecătoare. O serie de întrebări vor încerca să te cucerească: Cum voi obține
acest lucru? E chiar atât de simplu? De ce nu am știut până acum? La ce este
bună această energie, ce sunt aceste raze magice? Cum va trebui să fac?
Primul
lucru pe care îl recomand celor care doresc să intre în relație de prietenie cu
razele magice vindecătoare, este alungarea instantanee a acestor întrebări. La
nivel rațional sunt întrebări firești, dar în acest moment ele chiar nu-și află
rostul.
Este
important să îți spun dintr-un început că atragerea și utilizarea practică a razelor
magice vindecătoare nu implică nici un fel de acordaj sau ritual de inițiere
din partea altor persoane sau maeștri ai diverselor arte terapeutice, după cum
nu implică nici utilizarea sau vizualizarea vreunor simboluri. Nimic din toate
acestea. Vei fi doar tu cu puterea ta interioară, cu vindecătorul din tine, pe
care ai reușit să-l eliberezi odată cu atragerea acestor minunate raze. Ți-am
pregătit, în partea a doua a cărții, un protocol de autotratament (21 de
poziții de tratament), valabil și ca schemă alternativă de tratament realizat
pentru alte persoane, astfel încât și tu și cei dragi ai tăi să se bucure de o
stare optimă din punct de vedere al sănătății fizice și al echilibrului
mental-emoțional.
Te
voi ghida pas cu pas, în cele ce urmează, prin lumea magică a razelor
vindecătoare și îți voi arăta câteva tehnici energetice esențiale pentru
relaxare, transformare personală, vindecare fizică și emoțională, remodelare și
întreținere corporală, tehnici pe care le vei putea utiliza spre beneficiul tău
propriu sau al celor dragi ție, atât în scop terapeutic cât și sub aspect
estetic.
Ești
cu mine? Poftește, te invit cu drag! Începem!
Capitolul
1
REVELAȚIA
RAZELOR VINDECĂTOARE
„Numai
cei ce pot vedea ceea ce este invizibil, pot realiza imposibilul!”
Patrick Snow
v PRIETENUL NEWTON ȘI MARELE
OCEAN AL ADEVĂRULUI
Totul
este interconectat la nivelul celui mai de amănunt detaliu. În zilele noastre,
această idee se află la baza celor mai multe tehnici din sfera terapiilor
energetice, complementare și alternative.
Fizica
cuantică a făcut pași importanți în explicarea modului în care ne raportăm unii
la alții și la întreaga creație, din punct de vedere energetic. Practic, se
încearcă demonstrarea matematică a ceea ce a fost enunțat cu milenii în urmă în
legende, mituri, religii de mistere ori alte texte sacre aparținând diferitelor
culturi, din diverse spații geografice de pe întreg globul pământesc.
Mintea
rațională, localizată în emisfera stângă a creierului, va avea serioase
îndoieli cu privire la această conexiune universală și va face eforturi uriașe
să înțeleagă relația ta cu firul de iarbă, cu păsările cerului, cu nisipul
deșertului, cu apa mărilor și oceanelor și mai cu seamă cu semenii tăi. În mod
rațional suntem conștienți doar de relațiile pe care le întreținem cu cei
foarte apropiați nouă, cu persoanele din familie, cu prietenii, cu cei alături
de care împărțim orele de muncă de peste zi, cu animalele noastre de companie
și eventual cu vreo câteva plante din locuință ori cu cei cinci-șase pomi
fructiferi sau ornamentali din curtea casei. Cu toate că dăm dovadă de multă
iubire și afecțiune față de cei dragi (indiferent că sunt împreună cu noi sau
că, din diverse motive, aparent de neînțeles, se află în situații de viață
total diferite față de cele pe care le trăim noi) totuși, cele mai multe dintre
relațiile noastre se mențin distante și se desfășoară doar sub un aspect strict
„tehnic”.
Dacă
și tu te numeri printre aceia care încearcă să-și explice rațional aceste
legături invizibile aflate la baza întregii creații universale, te anunț de pe
acum că te afli pe un drum alunecos și anevoios, dacă nu chiar greșit. Evident,
îmi vei spune că așa ai fost crescut și educat în sânul familiei și la școală,
să te îndoiești și să gândești firul logic al succesiunii fenomenelor, astfel
încât să primești răspunsuri care să îți ofere siguranță și confort, iar mai
apoi să trăiești mulțumirea că ai aflat adevărul și că îți vei petrece viața
conform acestei descoperiri.
Suntem
învățați, încă din copilărie și apoi în aproape întreaga tinerețe, atât acasă
în sânul familiei, cât și la școală, că adevăratul succes se bazează pe
instruirea și specializarea într-un domeniu cât mai îngust, să privim viața ca pe
un fir logic ce se așterne între câteva interese personale (poziție socială și
faimă, situație financiară cât mai înaltă, obținută cu orice preț,
adeseori, din păcate, fără muncă sau vreun efort fizic ori intelectual) după o
figură geometrică plană, eventual un pătrat (nu că aș avea ceva împotriva
acestei celebre figuri geometrice) și acesta cât mai mic și lipsit de culoare,
în vreme ce Universul se deschide liber, după o schemă mult mai dinamică, mult
mai „fără
colțuri”.
Nimic
nou sub soare! Eu însumi, tributar al acestei însușiri carteziene a minții
raționale, după doi ani de studii urmate la o facultate cu profil politehnic,
am plecat să studiez sociologia, știință pe care o consideram generatoare de
răspunsuri la multe dintre întrebările care-mi frământau existența la acea
vreme. Am crezut atunci că studiile socio-psiho-pedagogice în care m-am
specializat, vor avea darul să-mi lumineze calea și că voi fi deținător al unor
adevărate rețete de succes în ceea ce privește cariera și relațiile mele
viitoare.
Perioada
care a urmat mi-a demonstrat însă, că aproape nici una dintre aceste rețete nu
s-a potrivit încercărilor la care am fost supus. Explicațiile științifice,
indiferent că veneau din sfera sociologiei, psihologiei sau alte ramuri
derivate din acestea, aveau darul să-mi liniștească tulburările sufletești în
aceeași măsură în care sunt capabile explicațiile din știința biologiei să
ofere răspuns unui copilaș de trei anișori, care întreabă pentru prima oară în
viața lui: „de
ce cad frunzele?”
Nici
eu, nici tu, nu suntem singuri în acest cerc al încercărilor de tot felul, în
dorința de a primi răspuns la întrebările care ne urmăresc existența pas cu
pas.
Înainte
cu puțin timp de decesul său, părintele mecanicii clasice, Sir Isaac Newton
(1643-1727) a rostit următoarele cuvinte: „Nu știu cum arăt eu în
fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și
se distrează, căutând din timp în timp pietricelele mai colorate decât de
obicei sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut
în fața mea!”.
Imaginează-ți
acum că ești în compania mai mult decât onorabilă a băiatului Newton și că îl ajuți
să descopere scoicile roșii ori pietricelele colorate. Îți vei asigura astfel,
poate, un viitor strălucit, în aplauzele celorlalți participanți la „joaca” de pe mal, te
vei înconjura de alți căutători de pietricele, iar în momentele voastre de
pauză vă veți clipi complice din ochi fericirea de a fi descoperit că unele
pietricele sunt mai colorate decât altele și o parte dintre scoici au culoarea
roșie, trăind sentimentul că faceți parte dintr-un soi de elită care știe totul
despre asta și veți încerca să impuneți societății legile pe care tocmai le-ați
formulat cu privire la importanța consolidării malului, în apărarea marilor
voastre descoperiri.
Societatea
noastră actuală și-a adâncit atât de mult convingerea că are totul sub control,
încât nu mai are ochi nici măcar să întrezărească marea, darmite să mai simtă
chemarea și să trăiască bucuria de a sonda „marele ocean al
adevărului” care-i stă înainte. Supapele s-au autoînchis, sunetul valurilor nu
mai este perceput ca o chemare la cunoaștere, ci doar ca un bun prilej de
distracție în momentele de oboseală care survin firesc în urma căutărilor
asidue a răspunsului la eterna întrebare „de ce?”
Dar
dacă în mijlocul acestui mare ocean se află insule pe care trăiesc oameni care
își guvernează viețile după legi mult mai ample, oameni care au aflat demult
despre existența pietricelelor și scoicilor colorate, care știu de ce este așa
și mai ales, înțeleg pe deplin relațiile lor cu tot ceea ce există atât pe mal
cât și în ocean?
Am
convingerea că Newton, dacă ar fi avut această revelație mult mai devreme, s-ar
fi abandonat chemării “marelui ocean al adevărului” și ar fi descoperit multe
alte legi de esență universală, legi care să ajute într-o mai mare măsură
parcursul omenirii înspre regăsirea de sine.
Dar,
să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Conform opiniei generale, nici până la
Newton și nici după el, nu a existat vreo personalitate științifică atât de
marcantă, care să fi avut parte de atâtea descoperiri de-a lungul unei întregi
vieți de cercetare. Putem afirma chiar, fără a greși câtuși de puțin, că îi
datorăm acestui om cunoașterea și înțelegerea celor mai multe dintre instrumentele
necesare în modelarea realității pe care o percepem cu cele cinci simțuri. Tocmai
de aceea, pentru a-i întoarce într-un fel cât de mic datoria, te invit să facem
noi ceea ce nu a apucat să facă el: să ne obișnuim să sondăm zi de zi, oricât
de puțin, acest mare ocean al adevărurilor universale și să descoperim
înțelesul fenomenelor care ne apar acum cel puțin stranii, înțelegere care să
ne poarte dincolo de pragul trist al autosuficienței și să ne redea bucuria de
a trăi în sănătate, armonie și echilibru, despovărați și curățați de grundul
convingerilor limitative autoinduse sau induse de către o societate mult prea
învechită și obosită de atâtea încercări lipsite de substanță și fond
spiritual.
v
A MERGE MAI DEPARTE, INDIFERENT DE OBSTACOLE
Treceam într-o seară pe lângă un
spațiu de joacă amenajat în orașul în care tocmai ce încheiasem de susținut un
seminar de dezvoltare personală, pornind de la principiile razei vindecătoare.
Gândurile îmi zburau spre oamenii dragi care mă așteptau cu iubire acasă, ca de
fiecare dată. Auzeam glasurile copiilor care încă se jucau în parc. Cu siguranță
erau ultimele runde de joacă din acea zi, fiindcă părinții îi așteptau deja la
marginea parcului, pregătiți să-i cheme și să-i conducă spre casele lor. În
acele momente, în care auzeam părinții strigându-și copiii și anunțându-i că
trebuie să încheie joaca, am văzut imaginile care mi-au adus înțelegerea
profundă a faptului că nimic din ceea ce ne dorim nu poate fi stăvilit ori
destrămat, câtă vreme intențiile noastre sunt grefate pe vise arzătoare și
dorințe benefice, puternic înrădăcinate.
Cu toate că unii dintre copilași
porniseră deja spre marginea parcului, vizibil supărați că ziua de joacă se
încheie, totuși, ca și cum ar fi fost mânați de o chemare puternică, nevăzută,
s-au întors brusc din mersul lor, s-au alăturat celorlalți copii și apoi, toți,
ca într-un singur glas, au zis: „Hai să-l mai cântăm o dată!”. S-a auzit, în
minutele care au urmat, un cântecel care părea că brăzdează universurile, că
așterne la pământ toate grijile zilei lumești și mai presus de orice, că
imprimă o infinită încredere și speranță vieții ce urmează. Copiii s-au prins
de mâini și în timp ce au început să se învârtă în cerc, au cântat așa: „Podul
de piatră s-a dărâmat / A venit apa și l-a luat / Vom face altul pe râu în jos
/ Altul mai trainic și mai frumos!”. M-am așezat pe una dintre băncile din parc
și urmărindu-i pe copii, ascultându-le cântecul, am avut senzația că întreg
timpul a rămas suspendat într-o singură clipă de grație. În acea clipă perfectă,
creată de dansul și cântecul plin de energie și pozitivitate.
Mi-am amintit și eu acest cântecel,
era acolo în interiorul meu, zăvorât și prăfuit în adâncurile memoriei. Îl
cântam și eu în copilărie, l-au cântat generații de copii la rând, iată că îl
mai cântă și azi. În acea clipă de timp suspendat, copilul meu interior a
început să murmure pasaje din acest cântec, alăturându-se virtual, dar sincer
și oarecum activ, grupului de copii din parc.
Te invit și pe tine, acum, în timp
ce citești aceste rânduri, să te alături și să participi cu inima deschisă și
plină de bucurie, la dansul și cântecul care confirmă pentru încă o dată
Universului că, indiferent ce s-ar întâmpla, vom face în așa fel încât să ne
regăsim echilibrul și pofta de viață, că intențiile noastre sunt bune și
corecte și că vom reuși de fiecare dată să creăm o punte de legătură cu
viitorul nostru luminos, un pod mult mai trainic și mult mai frumos: un pod
creat din raze magice vindecătoare!
v
REVELAȚIA RAZELOR VINDECĂTOARE
Faptul că eu am primit razele
vindecătoare în dar, nu înseamnă că eu le-am inventat sau că le-am descoperit
în urma unor eforturi cognitive speciale și de lungă durată. Totul s-a
întâmplat pur și simplu într-o clipă, ca prin miracol. Când s-au arătat pentru
prima dată au venit spre vindecarea migrenelor Ioanei, soția mea.
Migrena este o afecțiune
caracterizată prin durere de cap recurentă, de intensitate moderată spre
severă, asociată deseori cu simptome ale sistemului nervos autonom. Tipic
pentru migrene este faptul că acestea sunt unilaterale, afectând doar o
jumătate a capului, au caracter pulsatil, cu o durată cuprinsă între două ore
și patru-cinci zile. Termenul provine din limba greacă, de la cuvintele „hemi”
(jumătate) și „kranion” (craniu). Migrenele sunt însoțite adeseori de greață,
vărsături și sensibilitate la lumină și sunete. Cu toate că factorii
declanșatori ai migrenelor nu sunt încă înțeleși, acestea pot fi cauzate în mod
frecvent de schimbări ale trunchiului cerebral și de felul în care acesta
interacționează cu nervul trigemen. Nivelul de serotonină, care ar trebui să
ajute la reglarea durerii în cadrul sistemului nervos, scade în timpul
atacurilor migrenoase, ceea ce conduce la dureri severe de cap. Intensitatea
durerilor pe care le experimenta soția mea era maximă, iar frecvența era de
aproximativ două-trei atacuri migrenoase lunar, cu o perioadă de trei-patru
zile la fiecare episod.
Ne aflam într-o zi din iarna anului
2007 și trecuse deja aproape un an de zile de când se instalase această stare. Atunci,
într-un moment în care supărarea și neînțelesul vis-a-vis de stările majore de
disconfort ale soției mele, provocate de durerile de cap care se înmulțeau și
se acutizau pe zi ce trecea, am ridicat instinctiv mâna dreaptă spre cer și am
rostit cu toată convingerea: Eu te vindec acum! Am simțit imediat cum mi se așează,
venită aparent de nicăieri, un soi de țesătură rară, din câteva fire foarte
fine, subțiri, țesătură pe care o simțeam rece ca gheața, unduindu-se,
vălurindu-se în palma mea. Îmi părea că seamănă cu un caroiaj realizat din fire
de mătase, caroiaj de dimensiunea palmei mele și că firele care-l compun se
petrec atât longitudinal cât și transversal peste palmă. Mai mult, aveam
senzația clară a faptului că acest caroiaj era străbătut și vertical, prin
fiecare nod, de alte fire la fel de fine, fire pe care le simțeam unduindu-se
prin interiorul palmei mele, trecând circa doi-trei centimetri dincolo de dosul
palmei. Era ca și cum palma mea ar fi fost învelită complet în acest caroiaj de
raze răcoroase. Am dus mâna spre fruntea Ioanei și în momentul în care m-am
apropiat la o distanță de cincisprezece-douăzeci de centimetri, Ioana și-a tras
capul în spate, spunându-mi mirată și ușor contrariată: „Parcă mi-au intrat
prin cap o mie de ace reci”. Nu aveam câtuși de puțin intenția să-i provoc și
eu alte dureri, pe lângă durerile cumplite de cap pe care le experimenta. Mi-a
zis că nu a fost dureros deloc, a fost doar o senzație de răcoare însoțită de
senzația acelei mulțimi de ace mărunte care i-au străbătut întrega zonă a
capului, de la frunte până la ceafă, senzații care au dispărut deodată ce mi-am
retras palma din fața ei. În următoarele minute care au trecut, vizibil mirat
și tremurând din pricina unei emoții profunde care mi se instalase în corp, am
văzut-o pe Ioana zâmbind și ca de undeva de la mare depărtare, am reușit să o
aud spunându-mi că durerea de cap a scăzut mult în intensitate.
Ioana și-a petrecut
următoarele minute evaluându-și starea, presându-și anumite puncte de pe frunte
și din zona tâmplelor, zone care o dureau în timpul crizelor provocate de migrenele
de până atunci. Pentru mine totul se derula extrem de rapid, eram într-o stare
asemănătoare cu transa hipnotică. Stăteam în picioare și nu mă gândeam la
absolut nimic, simțeam doar o chemare puternică de a mai ridica încă o dată
mâinile spre cer. Am zărit-o pe Ioana ieșind din cameră, închizând ușa în urma
ei. M-am așezat pe un scaun din încăpere și instinctiv mi-am lipit palmele una
de cealaltă, ca în poziție de rugăciune, în dreptul inimii, apoi, cu o mișcare
lentă, le-am ridicat până în dreptul frunții și am închis ochii. În clipele
care au urmat, am împins mâinile în sus la circa cinci-zece centimetri deasupra
creștetului capului. Palmele erau în continuare alipite, ca și cum ar fi format
vârful unei săgeți. În următoarea clipă am fost inspirat să deschid palmele și
să le îndepărtez una față de cealaltă. Această mișcare semăna cu deschiderea
cortinei de pe o scenă de teatru sau cu mișcarea pe care o faci când dai la o
parte draperiile de la geam, astfel încât lumina dimineții să intre în
încăpere. Pe măsură ce făceam acest lucru, aveam percepția clară a faptului că
despic aerul și că îl simt realmente cum se desface cu ușurință în stânga și în
dreapta mea, că între brațele mele se instalează un câmp energetic răcoros,
care îmi traversează pieptul, brațele și palmele.
Raze răcoroase brăzdau toate aceste
zone ale corpului meu. Palmele erau dispuse paralel, la o distanță de circa
douăzeci-treizeci de centimetri una față de cealaltă. Am deschis ochii, am adus
mâinile în jos pe lângă corp, până la nivelul la care brațele stăteau paralele
cu solul și am început să mă joc. Mi-am imaginat că trimit raze din vârfurile
degetelor de la palma dreaptă spre cealaltă palmă. Le-am simțit imediat
vălurindu-se peste palma mea stângă, apoi am intenționat mental ca aceste raze
să deseneze o spirală în drumul lor spre cealaltă palmă și în acest scop am
făcut câteva cercuri cu mișcări foarte ușoare, lente. Aproape instantaneu,
palma mea stângă a primit aceste raze, recunoscând tiparul „cerc” pe care l-am
desenat câteva secunde mai devreme cu degetele de la mâna dreaptă. Orice formă
desenam, tiparul acesteia se simțea imediat în palma stângă. Am încercat să fac
toate aceste „jocuri” pornind de la stânga spre dreapta. Era la fel. Practic,
din fiecare palmă, reușeam cu ușurință să trimit raze spre diferite zone ale
corpului meu. Am trimis apoi câte un fascicol de raze din fiecare palmă, astfel
încât aceste raze să se unească unele cu altele. Când acestea s-au întâlnit, au
creat între palmele mele o sferă căreia îi puteam percepe marginile realizate
dintr-o membrană foarte fină. Deși invizibilă, era mai limpede ca lumina zilei
că această minge rece se afla între palmele mele și că din ea țâșneau alte
raze.
Am închis din nou ochii. În acel
moment s-a revelat ochilor minții mele imaginea clară a ceea ce se petrecea. Totul
era învelit într-o lumină intensă auriu-cristalină și oriunde priveam, totul
era străbătut de raze de proporții colosale. Semănau mai degrabă cu niște
panglici uriașe de lumină care traversau Universul în toate direcțiile. Unele
se pierdeau în adâncul Pământului, altele urcau și dispăreau în înaltul
spațiului, altele se unduiau lin peste spațiul plan, topindu-se după linia
orizontului. La fiecare intersecție de raze se afla câte o sferă cristalină, de
culoarea soarelui strălucitor. Toate aceste sfere pulsau în același ritm,
imprimând razelor care plecau din ele o mișcare ondulatorie, aidoma valurilor
unui ocean liniștit. Știam cumva în sinea mea că toată această rețea de raze și
sfere are o formă perfect rotundă, descriind o sferă uriașă care învelește tot
ceea ce există în univers și dincolo de el. Mai mult, în centrul acestei sfere
uriașe se afla o inimă rotundă, aurie, de proporții gigantice, care pulsa în
același ritm, generând tot ceea ce am descris. Practic, nimic din ceea ce
există nu rămâne neinundat de această lumină perfectă și totul pulsează și se
unduiește ca și când toată creația ar respira în același ritm.
Mi-am îndreptat atenția spre propria
persoană. Nu mai aveam corp fizic așa cum îl cunoșteam. Cel puțin nu acolo.
Eram parte din una dintre panglicile de raze, unduindu-mă în același ritm cu
tot ceea ce vedeam. Aveam conștiința faptului că structurile mele anatomice
s-au topit și au luat forma unei bucăți de pânză țesută din raze, mulată
perfect peste panglica de lumină care mă străbătea, de fapt eram integrat cu
totul în această panglică. Am dorit să văd mai mult, să înțeleg (oricare ar fi
fost acest gen de înțelegere) ce se află în interiorul acestei panglici de raze
în care tocmai ce mă topisem. Mi-am îndreptat atenția interioară spre corpul
meu fizic, așa cum îl cunoșteam, cu intenția de a simți ceva, orice. În clipa
imediat următoare, am fost absorbit în interiorul acestei panglici uriașe de
lumină. Părea că un fel de nișă s-a deschis special pentru această „atragere”
și în următoarea secundă eram în interiorul unei alte sfere de lumină, o sferă
în care panglicile de raze luminau strălucitoare în toate culorile curcubeului.
Din loc în loc, aceste culori se amestecau în tonuri și nuanțe cum rar îți este
dat să vezi în lumea reală. Știam, în adâncul sufletului meu, că mă aflu în
sfera personală, o sferă destinată numai mie, în ceea ce simțeam plenar că
reprezintă momentul „prezent” al vieții mele. În acele clipe de grație am trăit
sentimentul echilibrului perfect și al unei stări de iubire și pace totală,
sentimentul că, pentru o clipă cât o veșnicie, am ajuns „acasă”. Aceea era,
fără urmă de îndoială, casa mea, casa sufletului meu. Vibram odată cu tot ceea
ce vedeam acolo și îmi era imposibil să spun că mă aflam undeva anume în sferă,
eram absolut peste tot. Interiorul semăna cu sfera gigantică pe care ți-am
descris-o deja, cu diferența că era oarecum mărginită, deși panglicile care
porneau din centrul sferei, unde deasemenea pulsa o inimă rotundă de culoarea
aurie a soarelui strălucitor, se vălureau dincolo de peretele transparent al
sferei, unindu-se cu „panglica mamă” din care făceam parte. Acest lucru făcea
ca sfera personală să fie conectată la tot angrenajul uriaș. Datorită acestei
proprietăți de transparență, am realizat că în jurul meu pulsau alte miliarde
de sfere, asta doar în panglica mamă în care mă aflam și eu. La fel se întâmpla
peste tot. Conștiința mi-a dat semn în acel moment că în sfera „centrală” se
află tot ceea ce există sau a existat vreodată. În realitate aveam ochii închiși,
dar acolo, în sfera personală, priveam frumuseți nebănuite până atunci, culori
nemaivăzute și râuri întregi de lumină care se revărsau peste panglicile de
raze. Am privit cu ochii minții spre interiorul sferei, spre inima uriașă din
centrul acesteia. O lumină puternică aurie, sub forma unui fascicul, a plecat
din centrul sferei direct spre mine și m-a pătruns în tot corpul. Simțeam
celulă cu celulă, cum întreg corpul fizic îmi este inundat efectiv de această
lumină aurie. În mod normal, atunci când razele soarelui aflat la zenit te
izbesc în ochi, instinctul îți dictează instantaneu să închizi ochii. De data
aceasta a fost invers. Lumina puternică izvorâtă din centrul sferei, din inima
rotundă a acestei sfere gigantice, m-a izbit în centrul frunții. Am fost nevoit
să deschid ochii.
Cu toate că în următoarele secunde
imaginile au dispărut, am rămas cu senzația perfecțiunii universale instalată
la nivel celular. Chiar dacă în planul fizic nu se mai vedea nimic din toate
cele pe care ți le-am împărtășit, eram încredințat că, oricât de mărunțele am părea,
noi, ființele, facem parte, alături de toată creația, din ceea ce am fost
inspirat să denumesc „Sfera Unității Totale – S.U.T”.
După câteva minute, în care mi-am
„resetat” rădăcinile pământene, am mers în camera în care se afla soția mea și
am întrebat-o cum se simte. Mi-a răspuns că se simte un pic mai bine, că mai
sunt dureri în zona capului, dar că acestea sunt suportabile. Am rugat-o să se
așeze pe un scaun, fiindcă aveam de gând să-i mai prezint un „tratament magic”.
Am început să îmi mișc palmele în jurul capului ei, ca și cum aș fi vrut să îi
aranjez părul. Trimiteam raze prin tâmple, apoi de la frunte spre ceafă,
desenam în aer spirale deasupra creștetelui ei și lansam din palme fascicule de
raze în zona cervicală a coloanei ei vertebrale. În timpul acestor mișcări
aveam senzația că palmele îmi trec uneori prin zone cu aer mai dens, ca și cum
aș fi întâlnit în cale o structură fluidă, dar ușor gelatinoasă. Dacă insistam
preț de cinci-zece mișcări asupra unei astfel de zone, aerul redevenea fluid,
limpede. Am făcut toate aceste mișcări de palme în jurul capului ei circa cinci
minute, apoi am auzit-o pe Ioana spunându-mi că simte o răcoare în tot corpul,
însă fără să aibă senzația de frig, așa cum apare această senzație atunci când
stai mult timp afară, în vreme de iarnă. Atunci m-am oprit din „tratament” și
am rugat-o să îmi spună dacă o mai doare capul. Mi-a zis că în timpul
tratamentului a simțit valuri reci de energie care îi străbăteau capul și
trupul, că nu a mai experimentat senzația de ace de la prima încercare și că
toate durerile au dispărut ca prin minune. Am petrecut restul zilei
povestindu-i tot ce ți-am relatat și ție până acum. Eram extrem de bucuroși de
această descoperire și de efectele minunate ale razelor vindecătoare pe care le
simțeam încă unduindu-se parcă prin noi și în jurul nostru. Deși în perioada
care a urmat nu am mai auzit-o pe soția mea acuzând vreo durere de cap, după
circa o lună de zile am întrebat-o dacă a mai avut măcar vreo ușoară senzație
de disconfort, strângere sau amețeală.
Răspunsul
pe care l-am primit a fost uluitor: „Despre ce mă întrebi...ce durere...ce
disconfort?” Razele vindecătoare spulberaseră până și amintirea migrenelor care
își făcuseră apariția în urmă cu aproape un an de zile!
Perioada
care a urmat a fost caracterizată de multă muncă în firma pe care o dețineam,
eram amândoi consultanți specializați în sisteme de management al calității și
siguranței alimentului, conform standardelor internaționale promovate de „Internațional
Standard Organization”. Vizitam fabrici și intreprinderi, ofeream consultanță
și cursuri de management pentru industria de profil. Cu toate acestea, undeva
în adâncurile minții și inimii mele se aflau întrebările legate de apariția
miraculoasă a razelor vindecătoare, de felul în care acestea și-au arătat forța
și valențele terapeutice. Din când în când ofeream prietenilor sau clienților
noștri, care se aflau în diferite stări de suferință, tratamente cu raze
vindecătoare, ajutându-i să scape mai ușor de dureri de cap, spate, brațe sau
genunchi. Mă bucuram de fiecare dată când întâlneam astfel de oportunități în
care să-mi amintesc de acest dar uriaș pe care l-am primit: razele magice
vindecătoare. Am început să citesc cărți din domeniul dezvoltării personale și al
terapiilor alternative, să caut răspunsuri la întrebările care-mi traversau
mintea: ce sunt aceste raze, cum operează ele, cum am putea să le folosim toți,
spre binele nostru și al celor dragi? În anul 2010, la vârsta de 40 de ani, am
întâlnit un maestru reiki, i-am arătat ce știu să fac cu „razele mele”. Maestrul
mi-a propus să mă inițieze în tehnica terapeutică tradițională Reiki Usui. Am
beneficiat de acordajele necesare, prin ritualul tradițional de inițiere și din
acel moment am reușit să folosesc tehnica reiki pentru transmisii energetice.
Am realizat imediat că ceea ce știam eu să fac cu ajutorul razelor vindecătoare
era complet diferit de ceea ce propune arta spirituală reiki, chiar dacă este o
terapie pe care o iubesc și în care m-am specializat, devenind inițiat în grad
de maestru-profesor. Am înființat un mic cabinet de terapii complementare și
alternative, în care activam în paralel cu firma de consultanță managerială.
Încet-încet, am deprins dragoste față de ceea ce realizam la cabinet și am
continuat să studiez terapiile alternative. Eram deja terapeut de medicină
energetică manuală și profesor de reiki tradițional. Cu toate acestea, drumul
nu s-a oprit aici. Am învățat ulterior despre terapia craniosacrală, devenind
terapeut diplomat al Upledger International Institute din S.U.A. Terapia
craniosacrală m-a învățat să privesc omul din punct de vedere al mișcărilor
fasciale, al mișcării sistemului osos și al eventualelor restricții ce pot
apărea în dinamica lichidului cefalorahidian. Evident, nici terapia craniosacrală
nu a reprezentat la acel moment răspunsul căutat vis-a-vis de razele magice
vindecătoare. Totuși, înțelegeam din ce în ce mai mult despre felul în care se
comportă triada corp-minte-suflet atunci când este, într-un fel sau altul,
racordată la energia universală. Din anul 2014 am hotărât să-mi dedic tot
timpul studiului terapeutic alternativ și activității terapeutice de la
cabinetul de medicină complementară și alternativă. Eram terapeut cu „normă
întreagă”. Am adăugat studiilor mele tehnici de programare neurolingvistică și
de coaching, devenind NLP master-practitioner, apoi am învățat tehnici de
eliberare emoțională și radionică mentală (arta transmiterii de influențe
pozitive asupra situațiilor de viață). Tabloul terapeutic se întregea pe zi ce
trecea, iar tratamentele de la cabinet aveau o rată de succes din ce în ce mai
mare. Cu toate acestea, nu cred că a fost vreun tratament pe care să-l fi
realizat fără aportul excepțional al razelor magice vindecătoare. În toată
această perioadă de studiu și practică zilnică, am căutat să înțeleg cum
funcționează acest dar al razelor și mai ales cum pot beneficia și alții de pe
urma acestui minunat dar. Iată că au fost necesari aproape unsprezece ani de
muncă practică, meditații și studiu, pentru ca în anul 2018 să aflu cum poți
beneficia și tu de efectele minunate ale razelor magice vindecătoare, nu doar
ca pacient, dar și în calitate de „vindecător” în slujba acestor raze. Am
dezvoltat tehnica de lucru și am realizat protocolul de autotratament și
protocolul de tratament al celorlate persoane, pentru ca tu și toți cei care
citesc această carte, dar și cei care vor ajunge să urmeze seminariile și
cursurile școlii mele, să-și poată îmbunătăți starea de sănătate fizică și
mental-emoțională și evident, să-i poată ajuta și pe cei dragi să o facă.
Capitolul
2
INTELIGENȚA
MINȚII SOLARE
„Soarele, cu toate planetele
învârtindu-se în jurul său și depinzând de el, poate totuși să coacă un
ciorchine de struguri, ca și cum nu ar avea nimic altceva de făcut în univers!”
Galileo Galilei
v IMAGINAȚIA
În
vremea copilăriei îmi treceau adeseori pe lângă urechi vorbe care afirmau că pe
Pământ ar exista oameni înzestrați cu puteri supraomenești. La auzul acestor
cuvinte rostite de către adulți, se năștea un freamăt printre noi copiii și un
fior nedefinit își făcea loc, parcă, în acele momente. În astfel de situații
rămâneam pentru o clipă suspendat în starea de mirare profundă și mă întrebam
în sinea mea ce-o fi și asta, cum poate un om să aibă puteri care-i depășesc puterile
de om? Dar, cum spuneam, se întâmpla doar pentru o clipă, apoi îmi continuam
joaca și gândurile îmi zburau la imaginile prin care se perindau eroii
copilăriei. În țara în care m-am născut, România, generația mea și nu numai
(generațiile din jurul anilor ‘șaptezeci ai secolului trecut), fiind mult
văduvită de informații și produse din categoria „fantezie” a creației artistice, și-a
trăit copilăria, din punct de vedere al atașamentului față de super-eroi, în
jurul a două personaje centrale: Superman și Spiderman. Era greu de presupus că,
în afara celor doi, ar putea exista și altfel de oameni care să dețină puteri
supra-omenești. De acord,
cunoșteam basmele și legendele locale, auzisem despre zâne, pitici și balauri
cu șapte capete, dar pe aceia îi percepeam doar ca plăsmuiri ale imaginației
bunicilor din vechime, personaje din povești numai bune de adormit copiii.
Vizionasem
filmele realizate în anii respectivi cu cei doi super-eroi și totul părea atât
de real, încât în mintea mea s-ar fi putut naște cu ușurință chiar și ideea de
a-i chema în ajutor în caz de nevoie. Superman venea de pe Krypton și avea în
sine toată puterea generată de cristalele de pe planeta natală. A zburat cu
viteze super-luminice în jurul Pământului și învârtindu-l în sens opus, a
reușit să dea timpul înapoi, astfel încât să-și salveze iubita pământeană și să-i
prelungească acesteia viața. Dar o putea face grație faptului că venea dintr-o
altă galaxie.
Spiderman
a dobândit forța fiind înțepat de un păianjen modificat genetic în cadrul unui
experiment de laborator. Aproape toți copiii din cartier am fi fost foarte
bucuroși în acea perioadă să fim la rândul nostru înțepați de un astfel de
păianjen. Și noi am fi vrut să ne cățărăm cu ușurință pe ziduri, să zburăm pe
fire nețesute, iar în caz de urgență să cădem lin pe o pânză de păianjen
proiectată special pentru salvare.
De
multe ori îi rugam pe acești prieteni super-eroi să ne sară în ajutor la
școală, să ne ajute să trecem cu bine de probele sportive sau chiar să facă în
așa fel încât profesorii pe care îi consideram mai duri să întârzie la ore și
să nu mai găsească drumul spre sala de clasă.
Era
limpede ca lumina zilei: în afara celor doi, nimeni altcineva nu avea cum să
posede alte puteri supra-omenești, oricum nu atât de mari încât să fie
considerați super-eroi.
Cum
în perioada copilăriei mele nu existau toate atracțiile de care generațiile
actuale au parte, tot ce însemna joacă era construit și brodat în jurul
imaginației noastre. Aproape orice joc colectiv începea așa: “ziceam că tu erai
personajul cutare…și eu eram eroul respectiv…și ziceam că suntem plecați în
locul cutare….unde ne întâlneam cu personajele cutare…” Astfel cream lumi
diferite la fiecare rundă de joacă, neștiind atunci că tot acest proces ne va
dezvolta unul dintre cele mai importante instrumente folosite în schimbarea
realității: imaginația. După cum vei vedea, imaginația are un rol esențial în
atragerea și apoi în utilizarea practică a razelor magice vindecătoare.
v INTENȚIA MENTALĂ
După
ce ne vom fi construit o forță imaginativă capabilă să se declanșeze
instantaneu ori de câte ori este nevoie, vom apela la un alt element, la un alt
factor cu rol major în atragerea și utilizarea razelor magice vindecătoare. Vorbim
acum despre intenția mentală. Intenția se află în avangarda oricărui proiect pe
care ni-l propunem. Oricare ar fi domeniul în care activăm, intenția este
motorul care mișcă lucrurile înspre înainte. Să ne gândim acum la un proiect
din realitatea cunoscută, indiferent că este un proiect cu manifestare directă
în planul concret sau că este unul pur spiritual. Întotdeauna vom afirma:
intenția mea este să îmi schimb locul de muncă; intenția mea este să particip
la un seminar de dezvoltare personală; intenția mea este să construiesc o casă
pe malul mării sau intenția mea este să contribui la îmbunătățirea serviciilor
de sănătate publică. Realizezi astfel că, în oricare dintre situațiile pe care
le-ai putea enumera, intenția este strict legată de un vis, de o imagine pe care
ți-ai creat-o despre tine sau despre lume, despre o realitate așa cum ți-o
dorești. Este vorba despre acele vise care apar, care se nasc atunci când avem
ochii deschiși, deși nu puține au fost cazurile în care oamenii au schimbat
realitatea sau au reușit să clădească o alta, pornind de la pasaje onirice
izvorâte în timpul somnului. Cu siguranță ai citit și tu sau ai auzit despre
persoane care au fost intervievate în legătură cu succesul repurtat în diverse
domenii. Aproape toți acești oameni și-au început răspunsul prin a spune: „am
avut un vis”; „am
visat la o lume mai bună”; „am
visat că trăim într-o lume mai frumoasă, mai curată”; „am visat că sunt
câștigătorul acelei competiții sportive”; „am visat că voi fi un
terapeut de succes” sau „am
visat că mă aflu la conducerea unui lanț de restaurante”.
Acesta
este momentul în care intenția se adaugă instantaneu la visul care tocmai s-a
născut. De aici înainte doar intenția va face în așa fel încât visului să i se
găsească resursele necesare manifestării lui în realitatea concretă, iar
posesorul acestuia să poată afirma fericit: „mi-am văzut visul cu
ochii!”
v
PLEXUL SOLAR, MINTEA SOLARĂ
Plexul
solar este centrul energetic care poate fi asemănat femeii muncitoare, mamei
grijulii care nu precupețește niciun efort atunci când este vorba de sănătatea,
echilibrul și fericirea familiei. Este „ființa” din interior care muncește neobosită
pentru susținerea tuturor proiectelor generate de creierul rațional, structură
energetică asemuită mai degrabă bărbatului din casă, celui care dezvoltă idei
din ce în ce mai ample, proiecte bazate strict pe gândirea analitică și
sistemică. Ai auzit cum se spune în anumite situații: „în spatele unui bărbat
de succes se află o femeie puternică”. Îmi amintesc bunăoară ce se afirmă în cadrul
slujbelor de cununie din biserica creștin-ortodoxă sau cea catolică: „nu este bine ca omul
(bărbatul) să trăiască singur pe Pământ, să-i facem ajutor potrivit pentru el
(femeia)”. Cu siguranță acest pasaj al slujbei religioase de cununie are
explicații teologice vaste și extrem de profunde. Departe de mine gândul de a călca peste teritoriul deja mult
străbătut de inserții teologice, teozofice ori filozofice de tot felul. Dar,
cum pasajul respectiv de care am pomenit face parte din Geneză (cartea facerii
din biblia iudeo-creștină), îmi permit doar să semnalez ideea de uniune
perfectă care a locuit în mintea divinității atunci când a creat ființa umană.
Era necesar ca cele două principii, masculin și feminin, să conlucreze în
unitate și rezonanță, pentru a evita autodistrugerea și haosul. Creierul și
plexul solar, ca structuri energetice complementare, sunt bărbatul și femeia
care trebuie să își unească puterile divine, astfel încât să conducă întregul
sistem la armonie și înțelegere. În realitate, intrăm de cele mai multe ori în
diverse relații complet nepregătiți, experimentăm stări dizarmonice și luăm
decizii care conduc la deznodăminte greu de reparat, adesea cu repercursiuni
asupra întregii vieți. Am convingerea că adevărata cununie ar trebui să se
producă mai întâi în noi înșine, prin uniunea dintre cele două structuri
energetice (creier și plex solar) și abia apoi să facem pasul spre o relație cu
o altă persoană, cu o altă entitate spirituală pe care să o recunoaștem ca
fiind, la rândul ei, o ființă unită în cele două principii și astfel, relația
din realitate să fie una trăită sub raporturi egale, armonioase, constructive,
bazate pe iubire totală, necondiționată.
Plexul
solar este denumit și „creierul
abdominal”, deși îi prefer denumirea de „minte solară”. Aflat în legătură directă
cu Soarele, plexul solar este centrul și esența vieții omului, reprezentând, la
nivel micro, exact ceea ce este Soarele pentru întreaga noastră galaxie. Mai
mult, plexul solar se află la „pupitrul
tehnic” al orchestrei, dirijând cu extrem de multă finețe și pricepere toate
funcțiile corpului fizic, de el depinzând
respirația, eliminarea, nutriția, creșterea, circulația, reproducerea. Conform
studiilor anatomice, plexul solar (sau plexul
celiac) reprezintă cel mai important plex nervos abdominal, neurovegetativ.
Este format din ganglionii celiaci, aortico-renali și mezenterici superficiali,
la care ajung nervii pneumogastrici, inervația viscerelor abdominale, nervul
splahnic mic și nervul splahnic mare.
Pentru că se află „adăpostit”
sub cupola plexului solar, pancreasul a fost asociat adeseori, în literatura
ezoterică, chiar cu plexul solar. Nu este lipsit de importanță să amintim că
pancreasul este, totuși, reglatorul principal al cantității de glucoză pentru
creier, fapt ce atestă din nou grija pe care plexul solar o acordă creierului,
acest „bărbat mai nesocotit al familiei”.
Plexul solar este constituit dintr-o mulțime de filete
(fibre) nervoase vegetative care se împrăștie în toate direcțiile, aidoma
razelor soarelui și de ganglioni poziționați în fața aortei, la nivelul
stomacului, la înălțimea coloanei vertebrale dorsale. În centrul său radiază,
precum soarele, ganglionul celiac, ganglion ce reprezintă baza sistemului
nervos autonom, cu funcție de repartiție echilibrată a energiilor subtile în
întregul organism, până la nivelul fiecărei celule, prin intermediul rețelei
sale nervoase și a lanțului de ganglioni simpatici. Cu alte cuvinte, forța
vitală este distribuită din plexul solar către tot corpul fizic, astfel încât,
acesta din urmă să se bucure de echilibru și de o stare optimă de sănătate. Cu
cât vibrația plexului solar este mai înaltă, cu atât omul experimentează o
stare de bine, din punct de vedere fizic și mental-emoțional. Dacă aceste
vibrații din zona plexului solar se diminuează, apar disfuncții care conduc mai
devreme sau mai târziu la diverse afecțiuni, iar dacă vibrația scade la zero,
activitatea corpului fizic încetează, survenind decesul.
Cred că este suficient ca să realizăm importanța pe care
plexul solar o are pentru viață, așa cum este ușor de imaginat și rolul pe care
îl are Soarele în viața galaxiei noastre. Poate că ceea ce eu am denumit „Sfera
Unității Totale” în care am avut șansa fantastică să intru și să înțeleg razele
magice vindecătoare, nu este altceva decât „Plexul
Solar Universal” în centrul căruia radiază acest impozant ganglion universal:
Soarele! Poate că panglicile de lumină și energie din care ne culegem razele
magice vindecătoare, pe care acum știm să le folosim spre beneficiul nostru și
al celor dragi nouă, sunt de fapt imensele fibre nervoase ale acestui Plex
solar universal în care ne scăldăm și noi alături de tot ceea ce s-a creat
odată cu Universul. Sunt convins că
fiecare plex solar personal se află în relație directă cu Soarele și cu
întregul Univers și am credința că, într-un timp nu foarte îndepărtat, vom avea
șansa să înțelegem mult mai multe dintre posibilitățile noastre de creștere, în
conformitate cu iubirea și planul divin al evoluției speciei noastre, aflate
încă la nivel de grădiniță.
Cred cu tărie că la acest mental solar se referea Hermes
Trismegistul atunci când formula prima lege hermetică, pe care o cunoaștem astăzi
prin intermediul lucrării Kybalion: „Totul este spirit, Universul este mental!” În niciun caz nu
se putea referi la mentalul rațional, cartezian, ci la un mental aflat în
directă conexiune cu Soarele și cu întregul Univers!
v ALBĂ CA ZĂPADA ȘI RAZELE
VINDECĂTOARE
Când
corpul fizic suferă, este clar că și-au făcut apariția anumite disfuncții,
anumite restricții care au condus la blocaje care s-au instalat pe un nivel al
corpului fizic sau chiar pe mai multe niveluri asociate între ele. În calitatea
noastră de vindecători în slujba razelor magice, trebuie să ne asigurăm, într-o
asemenea situație, că identificăm aceste blocaje și că le eliberăm, astfel
încât structurile anatomice să-și poată îndeplini optim funcțiile pentru care
au fost create. Durerea fizică poate să apară (și de cele mai multe ori așa se
și întâmplă) ca efect al unor blocaje instalate într-o cu totul altă zonă decât
cea în care s-a instalat durerea propriu-zisă.
Cum
se simte amprenta razei magice în corp și mai cu seamă de ce această amprentă
este diferită de la o persoană la alta, sunt întrebări care își vor afla
răspuns odată ce vom fi practicat mulți dintre noi aceste tehnici și vom fi
înțeles la un nivel mult superior efectele acestui dar magic.
În
timpul ședințelor de tratament, unii pacienți îmi spuneau că simt un vânt
răcoros care se unduiește pe la suprafață, apoi le străbate întreg corpul
(senzație extrem de plăcută, după cum îmi mărturiseau acești pacienți, mai ales
în vreme de vară, în zile toride, caniculare; nu era necesară prezența vreunui
aparat generator de aer condiționat, vântul creat cu ajutorul razelor
vindecătoare fiind mult mai intens răcoros și deloc nociv!). Alții aveau senzația
că „li
se plimbă ceva prin corp”, alții experimentau furnicături în diverse părți ale
corpului, indiferent dacă eu „operam”
cu razele în acele zone sau în altele, aflate la o oarecare distanță. În
anumite situații au apărut ușoare dureri sau mai bine spus, un ușor disconfort
care a trecut în scurt timp. Toți pacienții care au avut parte de astfel de
senzații mi-au spus că, în vechime, în acele zone ale corpului, au avut
localizate diverse afecțiuni și că la vremea respectivă și le-au tratat medical
sau prin tehnici terapeutice alternative. Fie că a fost vorba despre vreun
organ intern care a fost afectat în trecut, fie că senzația de disconfort a
apărut la nivelul unor structuri osoase care au fost demult fracturate și apoi
sudate, am realizat în timp că razele vindecătoare mai încearcă încă o dată să
repună aceste structuri în poziția anatomică optimă, ca un soi de asigurare că
tot ceea ce a fost afectat în trecut se află acum în echilibru și că
tratamentul poate să se desfășoare în continuare în condiții perfecte.
Toate
senzațiile pe care le oferă razele magice vindecătoare sunt benefice pentru noi
și pentru pacienții noștri, având la urma urmei rolul de a transmite în
conștiința celor implicați că tratamentul funcționează, că totul se repune în
ordinea firească.
În
urmă cu trei ani aveam cabinetul de terapii alternative la etajul doi al unei
clădiri aflate într-o zonă intens circulată a orașului, astfel încât, fiind
localizată „în
pasul” tuturor pietonilor care își petreceau ore în șir la cumpărături în acea
zonă, aveam parte în anumite zile de „vizitele” unor persoane care intrau în
cabinet fără o programare făcută în prealabil.
Îmi
amintesc cum într-o astfel de zi, a venit la mine, neanunțată, o doamnă
respectabilă, dar extrem de hotărâtă și fermă în dorința ei de a afla ce fel de
terapie practic și la ce îi poate fi de ajutor. M-a măsurat din cap până în
picioare și apoi mi-a spus că ea este „umblată mult” pe la cabinete de terapii
alternative și că știe „tot
ce mișcă prin oraș”. Încercase tot felul de tipuri de masaj, vizitase deja mai
toate cabinetele de medicină complementară și pe cele ale kinetoterapeuților
din zonă. Din punctul meu de vedere era foarte clar: aveam în fața mea acel gen
de persoană pentru care nimic nu pare să fie îndeajuns de bun, dar căreia
trebuie să-i demonstrezi și mai ales să-i explici că ceea ce faci poate avea ca
efect sfârșitul suferinței, deși persoana respectivă recunoaște și ține să
afirme încă din primele minute ale întâlnirii, că așa ceva nu există și nici nu
va exista vreodată, iar tu n-ai cum să fii acela care să promoveze vreo noutate
în acest sens.
Astfel
de persoane, alături de cei care vin la tratamentele alternative complet
lipsiți de încredere, dar oferindu-și totuși o ultimă șansă de vindecare, după
zeci de eșecuri și dezamăgiri, (asociate evident cu grămăjoare de bani pierduți
în zadar), reprezintă pentru noi cele mai frumoase provocări. Nu suntem lipsiți
de auzul acestor vorbe: „hai să vedem ce poți
face tu, câtă vreme mulți alții n-au reușit nimic”. Este evident că în aceste
cazuri s-au încercat doar metode unilaterale, care nu iau în considerare
pacientul decât sub aspect tehnic, în loc să aibă grijă să cultive în oameni
încrederea în puterea de autovindecare, prin stimularea resurselor latente. Medicina
convențională alopată, împreună cu cea complementară și alternativă, ar trebui
să-și unească experiențele și cunoștințele și să facă eforturi spre optimizarea
speciei umane și spre înălțarea la condiția ei fundamentală, aceea de specie
caracterizată prin armonia dintre minte, trup și spirit. A trebuit ca Universul
să „nască”
oameni ca John Thomas Grinder și Richard Wayne Bandler (părinții fondatori ai
programării neuro-lingvistice) ca să avem parte de înțelegerea modului în care
viețile noastre pot fi curățate de convingeri limitative și traume emoționale.
Când soția mea a început să lucreze în cabinetul nostru de coaching și terapii
alternative, după absolvirea studiilor de masterat în tehnici de programare
neuro-lingvistică, rezultatele pozitive s-au înmulțit realmente văzând cu
ochii. Am urmărit pentru o vreme tehnicile pe care le aplica celor care veneau
la cabinet. Pentru orice minte neavizată, unele dintre aceste tehnici păreau
adevărate jocuri de grădiniță, destinate unor copilași care învață pentru prima
dată să socializeze și să-și folosească abilitățile înnăscute. Oricât de hilar
ar părea, privind aceste tehnici mi-am amintit cuvintele prietenului Iisus din
Galileea: „Lăsați
copiii să vină la Mine, că a unora ca ei este Împărăția Mea!” Cred cu tărie că
iubitul nostru prieten de acum două mii de ani se referea printre altele și la
acest aspect: Împărăția Cerului ar putea fi asemuită unui spațiu perfect de
joacă, în care nu avem ce căuta atâta vreme cât umerii ne sunt împovărați de
probleme, traume și griji. Mai cred că, asemenea locului aceluia, planeta
noastră trebuie să redevină un adevărat spațiu de joacă în care să ne desăvârșim
chemarea! În vreme ce durerile de cap și de spate deranjează o lume întreagă, a
trebuit să se „inventeze”
pleiada de medici Andrew Taylor Still (1828-1917 fondatorul osteopatiei
craniene), William Garner Sutherland (1873-1954 părintele osteopatiei moderne),
și John Upledger (1932-2012 fondatorul terapiei craniosacrale) ca să avem
bucuria de a înțelege cum funcționează sistemul nervos, ce înseamnă pulsul
craniosacral și de a folosi tehnici complementare de osteopatie craniană și
terapie craniosacrală pentru eliminarea restricțiilor din țesut și din sistemul
membranos intracranian. Tot astfel am dobândit și tehnici alternative eficiente
de eliberare emoțională. Avem deja de aproape o sută de ani Reiki, această artă
spiritual-terapeutică, grație revelației divine a japonezului Mikao Usui
(1865-1926), terapie pe care o folosim de multe ori cu mare succes în tratarea
durerilor și restabilirea unui flux energetic optim prin organism. Iată că avem
de-acum cunoștința acestui dar al razelor vindecătoare. Am reușit să punem la
loc menisc dislocat doar cu ajutorul acestui dar al razelor magice, am reușit
să estompăm și de multe ori să ajutăm vindecarea definitivă a migrenelor. În
multe situații am ajutat la vindecarea „miraculoasă” a herniei de disc, uneori
chiar cu o zi înainte ca pacientul să fie programat la intervenția
chirurgicală. Suntem aproape de
ziua în care vom reuși să blocăm evoluția coxartrozei și poate, în timp nu prea
îndelungat, să reușim vindecarea acestei maladii. Oricum, au fost deja situații
în care s-a reușit stoparea evoluției atunci când am „prins-o” în fază de
debut. De ce am reușit să facem toate acestea și mai ales cum am făcut?
Înțelegem deja o mare parte din ceea ce se întâmplă pe traseul energiei razelor
vindecătoare atunci când străbate corpul, dar nu am reușit să explicăm încă la
nivel științific ceea ce se produce la finalul tratamentului, apariția acelor
efecte „miraculoase”
și asta nu știrbește câtuși de puțin din rezultatele pozitive pe care le-am
avut! Cert este că ne-am dat seama de forța excepțională de autovindecare care
zace latent în fiecare dintre noi și cât de liberă și binefăcătoare poate să
devină atunci când razele vindecătoare o descătușează!
Dar,
să revenim la doamna respectabilă ce tocmai îmi vizita cabinetul. Am întrebat-o
pe respectiva doamnă ce o supără, ce o neliniștește, cu alte cuvinte, am
încercat să o determin să-mi spună care este scopul vizitei domniei sale. Mi-a
răspuns cu o provocare: „să-mi
spui tu ce probleme am!”. Cu toate că simt foarte bine în palme zonele din corp
care prezintă disfuncții sau mai degrabă descărcări energetice majore, n-am
avut de gând să-i dau satisfacție chiar din acel moment și am invitat-o să se
așeze pe masa de masaj, în poziția culcat pe spate. Am început să fac mișcări
cu palmele, generând raze vindecătoare de la o distanță de circa douăzeci de
centimetri, deasupra corpului. Mișcări lente, raze direcționate spre zona capului,
apoi spre piept și brațe, ulterior spre zona abdominală și spre picioare. După câteva minute, doamna a început
să tremure, să își scuture picioarele și brațele, toate acestea având ca durată
aproximativ zece-cincisprezece secunde. În minutele ce au urmat, femeia și-a ridicat
puțin capul, atingându-și pieptul cu bărbia și vădit mirată m-a întrebat ce se
întâmplă, de ce i se „plimbă
ceva” prin corp? I-am spus că sunt reacții firești și am asigurat-o că toate
acestea fac parte din ceea ce noi numim „criza de vindecare”, efect al faptului
că structuri întregi anatomice se repun în funcțiune și că lichidele ce au fost
obstrucționate, se află din nou în curgerea lor firească. Totuși, ceva se
plimbă prin stomac și prin intestine, îmi spunea. „Parcă sunt niște pitici
foarte mici care aleargă prin interior. Cred că tu ești magician… cum să simt
eu așa ceva, când tu nici măcar nu mă atingi și faci tot felul de mișcări cu
palmele deasupra corpului meu… parcă ai creat un fel de nor răcoros de unde îmi
tot vin raze care îi determină pe piticii din interior să se miște în toate
direcțiile în care am probleme de sănătate… serios, cine sunt piticii aceia pe
care îi simt în corp, cu ce fel de entități lucrezi, de unde știu ei ce să
facă?“
Mi-am
dat seama că are nevoie de o explicație venită din afara spațiului terapeutic
convențional, drept pentru care i-am încurajat imaginația și i-am răspuns: sunt
cei șapte pitici, iar în „norul”
acela răcoros se află Albă ca Zăpada, care le spune piticilor ce să facă și pe
unde să meargă, să repare ceea ce este defect! Femeia a zâmbit mulțumită de
răspuns. Am continuat să-i trimit raze și să-i curăț câmpul energetic de
impurități, apoi i-am făcut un tratament general de relaxare folosind o pânză
de raze pe care am aplicat-o în toate zonele corpului unde sunt poziționate
glandele endocrine. Femeia s-a relaxat atât de bine, încât spre finalul
tratamentului a adormit preț de zece minute. Când s-a trezit, mi-a spus că nu a
mai avut tare demult parte de un asemenea somn liniștitor. Fericirea i se citea
realmente pe față. S-a ridicat de pe masa de masaj și a plecat veselă spre
casă.
Cum
se apropia ora de pauză, soția mea tocmai urca scările clădirii spre cabinet,
chiar în timp ce doamna cobora spre ieșire. Când s-au întâlnit, femeia ce tocmai
fusese la tratament a întrebat-o pe soția mea: „domnișoară… îmi cer
scuze că vă întreb… mergeți cumva la cabinetul de terapii de la etaj?” Cum
Ioana a confirmat acest lucru, femeia a continuat: „să
știți că domnul care face terapie acolo este magician, dar să nu vă fie teamă,
este un magician foarte bun!” Soția mea a întrebat: „cum așa, de ce ziceți
că e magician?” Femeia i-a răspuns: „lucrează
cu Albă ca Zăpada!”
